În prima parte a articolului am descoperit ce sunt cercurile vicioase, cum iau ele naștere și cum se manifestă în viața noastră de zi cu zi. Am aflat astfel că ceea ce noi numim cerc vicios are în limbaj psihoterapeutic denumirea de schemă cognitivă. Aceste scheme sau tipare acționează ca un program de calculator pe care fiecare dintre noi îl învață undeva în cursul copilăriei până spre adolescență și, pe care în anumite situații îl rulează aproape pe pilot automat. Rezultatul fiind o spirală din care nu reușim să ieșim.

Cercurile vicioase cuprind, deci, nu doar situațiile externe în care noi ne găsim aruncați sau prinși, ci mai degrabă modurile în care noi ne percepem pe noi înșine, povestea pe care noi ne-o spunem nouă despre noi, cât și despre restul lumii.

În prima parte a articolului am apelat la ajutorul lui Andrei, voluntarul de serviciu, pentru a putea înțelege mai bine complexitatea cercurilor vicioase. Acesta va fi eroul nostru și se va expune și astăzi la tot felul de situații pentru ca noi să înțelegem mai bine cu ce ne confruntăm.

Chiar dacă pare de la sine înțeles că noi oamenii ne dorim să ne fie bine și deci să nu fim prinși în astfel de cercuri vicioase este important de știut că de cele mai multe ori acestea au un mod propriu de a se perpetua și menține în viață.

Îl vom lăsa pe Andrei să ne exemplifice printr-o situație.

Andrei a învățat în timpul copilăriei, așa cum am văzut, că pentru a nu fi părăsit sau respins de către oamenii din jur, el trebuie să aibă grijă să nu îi supere pe aceștia și că uneori este necesar ca el să renunțe la propriile sale bucurii sau nevoi dacă acestea intră în conflict cu ceea ce-și doresc cei din jurul său.

Astfel, ceea ce Andrei ar putea face ar fi să nu își exprime nevoile și dorințele aproape niciodată. El va fi perceput de cei din jurul său ca un good-boy, ca cineva care este tot timpul acolo în cazul în care ai nevoie de el și care niciodată nu este nemulțumit. În aceste condiții, de fiecare dată când Andrei va încerca să se afirme pe sine, cei din jur vor reacționa cu inerție. Exact ca niște copii cărora li s-a luat jucăria, ei au fost obișnuiți ca Andrei să fie prezent necondiționat deci vor căuta să revină la acea stare punându-l la locul său.

Acest lucru le va reuși, probabil, și pentru că Andrei neavând ocazia să antreneze anumite aptitudini, acestea îi lipsesc, cum ar fi asertivitatea. Fără aceste aptitudini și confruntat cu inerția celor din jurul său, Andrei va fi obligat să facă pe plac din nou, închizând în acest fel cercul și confirmând faptul că el, părerile, nevoile sau dorințele lui nu contează.

Evident, există și alte opțiuni de a închide sau rezolva povestea lui Andrei dar, din păcate acesta nu le poate sesiza, fiind tributar poveștilor pe care el și le spune despre sine și lume în același mod în care noi toți suntem tributari poveștilor noastre proprii.

De ce sunt atât de importante aceste povești, ai putea întreba?

Pentru că realitatea este atât de complexă, de imprevizibilă și cantitatea de date și informații cu care trebuie să jonglăm noi oamenii este absolut enormă încât creierul nostru nu o poate gestiona pe toată odată. El are nevoie de anumite pattern-uri, scurtături sau abstractizări pe care să le folosească pentru a ști ce este relevant pentru el/noi și ce nu. Astfel, dacă realitatea ar fi o foaie de excel cu mii și mii de linii și coloane, creierul ar trebui să facă un pivot (tabel), selectând doar anumite linii și coloane pentru a putea lucra cu ea. Deci, în funcție de filtrele pe care le aplică, doar anumite informații vor deveni relevante, restul se vor pierde și nu vor fi luate în calcul.

O schemă este un astfel de filtru de tabel care gestionează ce informație este relevantă și care nu din întregul realității, reducând sau echivalând realitatea cu tabelul pe care noi îl vedem, deși ea este mult mai cuprinzătoare. Andrei, și noi deopotrivă, vom asimila doar acea informație care este conformă cu povestea, filtrul sau schema noastră, restul va fi lăsat deoparte.

Din această cauză este atât de greu de ieșit din cercurile vicioase, pentru că ele reprezintă însăși realitatea pe care o percepem. Așa sunt eu…, așa am fost mereu…, mie mereu…

Iată câțiva pași pe care i-am putea face pentru a ne îndepărta de cercurile vicioase, schimbându-ne și rescriind astfel propria poveste.

Primul pas constă în a conștientiza faptul că ne aflăm într-un astfel de cerc vicios.

Ai putea face asta observând acele situații care se repetă în viața ta sau acele contexte în care parcă ești prins și fără soluție, deși situația îți este familiară. Un alt indiciu ar putea fi momentele în care te surprinzi că îți spui formule de genul: eu/mie niciodată…, eu/mie mereu…, eu așa sunt…, ceilalți mereu…, eu/ceilalți trebuie să…, eu simt/am simțit mereu că… Astfel de formulări reprezintă începutul poveștilor despre care menționam mai sus și pot fi un indicator foarte precis al prezenței unui astfel de cerc vicios. Un alt indiciu ar putea veni din stările emoționale pe care le trăiești în anumite clipe. Furia este o emoție pe care cei mai mulți dintre noi încercăm să o mascăm sau să nu o arătăm deloc. Situații în care te simți frustrat sau furios, dar în care nu poți să acționezi (de frică de a nu supăra de exemplu), situații în care te simți lipsit de putere, deznădăjduit sau fără o conexiune autentică cu cei din jur ar putea fi un alt indicator al prezenței unui astfel de cerc vicios.

Odată conștientizate aceste situații-trigger este foarte important să mergem către pasul al doilea.

Acesta constă în identificarea acelor nevoi emoționale care au fost frustrate în copilărie ducând la apariția schemei și care, probabil, sunt frustrate în continuare jucând astfel un rol în menținerea ei.

Oamenii au nevoi fiziologice, dar și nevoi emoționale. Primele ne sunt destul de clare pentru că se manifestă cu impetuozitate și ne obligă să le adresăm pe loc. Închipuie-ți că nu vrei să îți asculți vezica, pentru cât timp crezi că poți face asta? Nu pentru foarte mult, căci nevoile fiziologice se cer adresate și au un caracter imediat.

Același lucru se întâmplă și cu nevoile emoționale, doar că modul de manifestare al acestora din urmă este mai subtil sau, radarul nostru nu este foarte bine acordat pentru a le observa.

În comparație cu nevoile fiziologice care sunt aceleași din momentul în care ne naștem, cele emoționale evoluează și se îmbogățesc pe măsură ce copilul crește și trece prin anumite stadii de dezvoltare.

În primele stadii de dezvoltare nevoile noastre sunt acelea de a ne simți în siguranță în relație, de a avea parte de stabilitate emoțională și acceptare necondiționată, cât și de a putea împărtăși cu cei din jur sentimente și trăiri interne, de a ne simți înțeleși și reflectați. Mai târziu vor interveni nevoile de autonomie și de competență. Copiii vor căuta acele situații în care să își demonstreze că pot, consolidând astfel simțul propriei identități. Să nu uităm de nevoia de joc și spontaneitate.

În măsura în care aceste nevoi sunt satisfăcute persoana va simți/trăi în general sentimente de mulțumire, de calm, de acceptare și încredere. Sentimentele de teamă, confuzie, rușine, epuizare sau tensiune sunt un indicator al faptului că unele nevoi emoționale nu sunt hrănite corespunzător.

Al treilea pas, după identificarea situațiilor-trigger și a nevoilor frustrate, constă în a observa ce anume facem prea mult sau ce anume facem prea puțin de menținem această stare de frustrare a propriilor nevoi.

Este foarte important de adus aminte că aceste comportamente ne-au ajutat de-a lungul vieții noastre, iar atunci când am fost copii nu am avut altă alternativă decât să le punem în practică. Dar acum, la vârsta adultă putem alege diferit.

Vom apela din nou la ajutorul lui Andrei pentru a înțelege mai bine.

Dacă Andrei nu și-ar fi ascultat mama atunci când era copil, urmările ar fi putut fi catastrofale pentru el. Copil fiind, părăsirea de către mamă ar fi putut însemna chiar moartea, deci el nu a avut altă șansă decât să renunțe la propriile nevoi și dorințe pentru a supraviețui. Acum însă, consecințele sunt mult mai mici dacă de exemplu șeful sau soția se supără pe el. În plus, a te supăra sau a fi nemulțumit de anumite lucruri face parte din viața adultă, deci nu este neapărat vina sau responsabilitatea lui Andrei.

Dacă mai adăugăm și faptul că el, matur fiind, poate negocia sau spune nu, atunci există toate premisele ca Andrei să acționeze diferit acum față de cum o făcea când era copil.

Al treilea pas constă, deci, în a găsi acele comportamente pe care am fost nevoiți să le facem la un moment dat, pentru că ne-au fost de folos, dar care acum, la maturitate, ne sabotează și, să le înlocuim cu altele care ne servesc mai bine propriile nevoi.

Deși unele cercuri vicioase vor ceda destul de ușor la o astfel de abordare – identificare situații-trigger | identificare nevoi frustrate | identificarea și modificare comportamentelor de menținere (prea mult/prea puțin) – pentru altele în schimb ar putea fi nevoie de o persoană care să te însoțească în acest demers.

Ieșirea din cercurile vicioase și depășirea propriilor scheme este destul de similară cu propria creștere și maturizare. Așa cum atunci când ai fost copil ai avut nevoie de părinți pentru a te reflecta și a avea grijă de nevoile tale așa și acum este nevoie de cineva care să moșească acest demers al tău de a deveni propriul tău părinte bun. Pentru a fi bine cu tine, în corpul tău și cu cei din jur.