Suntem aici să te ajutăm să găsești ceea ce cauți.

Cum putem să te ajutăm?

  /  Business   /  Coaching de carieră – un pas necesar spre jobul ideal
coaching

Coaching de carieră – un pas necesar spre jobul ideal

Viața de corporatist e complicată, aglomerată și plină cu activități, lucruri de văzut, de urmărit și de bifat. Este o presiune pentru că TREBUIE să facem, să avem, să vedem, să… Uneori pare ca o cursă cu un singur participant. Suntem  doar noi, și… tot noi.

Ne regăsim cu toții alergând într-un ritm amețitor, cu atenția mereu captată de un stimul extern fie acesta telefon, email, rețele de socializare sau cărți, TV sau ieșiri cu colegi și prieteni. E o fugă autentică de sine, de eul autentic, e o goană spre îndeplinirea și bifarea criteriilor de acceptare impuse de societatea contemporană.

În fiecare loc prin care trecem, ne pregătim puțin, din ce în ce mai puțin (de multe ori în drumul de tranzit), ne punem masca și costumul, și începem să ne jucăm rolul cum știm mai bine. Scopul final pentru cei mai mulți este găsirea unei stări de fericire, mulțumire sau împlinire. Iar performanța rolului este dată de calibrarea personală a performanței în raport cu gradul de îndeplinire al scopului final.

Un exemplu simplu, și des întâlnit, este îmi iau, să spunem, o marcă de mașină. La fel de bine poate fi orice alt obiect. Îl achiziționez ca să mă facă să mă simt: mai bogat, mai încrezător sau că aparțin unei anume comunități de oameni deținători ai acelei mărci sau al acelui obiect.

wish

Avem mașina și după un an, vieții pare încă să îi lipsească ceva. Parcă nu ne mai simțim la fel de bogați sau încrezători. Și faptul că suntem membri ai comunității deținătorilor de o marcă de mașină, nu mai e de ajuns.b

Într-o lume ideală, ne-am pune întrebarea: ce mă face fericit/ă? Iar un răspuns autentic, din interiorul nostru, ne-ar spune exact ce să facem ca să accesăm acea stare. Dar în lumea corporației, raspunsul este de obicei: mai mult, mai bine sau mai repede.

Și când rămânem în pană de idei?

Ei, atunci e liber la gânduri și întrebări cu răspunsuri greu de găsit:

  • Din ce să am mai mult: bani, responsabilitate, atenție, validare, încredere?
  • Ce să fac mai bine: exercitarea unei abilități, a unor cunoștințe, ducerea la îndeplinire a sarcinilor în jumătate din timpul actual, relaționare mai bună și mai constructivă?

Cele mai frecvente raspunsuri (referitoare la parcursul profesional) sunt: un alt job, un business al meu, salariu mai mare (casă, mașină sau alte bunuri), un mediu mai prietenos sau un șef mai altfel.

Cum să fac toate astea?

Aici e momentul în care confuzia pune stăpânire. Pe un mediu propice, poate aduce cu sine sentimente de ușoară anxietate. Începem sa ne îndoim că putem, că merităm. Dacă nu reușim să facem tot ce TREBUIE ne purtăm cu noi într-un mod în care nu am trata pe nimeni: ne mustrăm, ne jignim și ajungem să credem că nu e pentru noi.

Rețeta!

Iar când căutăm soluții, piața vine cu reclame îmbietoare: te ajut să îți găsești jobul ideal, un CV perfect, echilibru sau încredere, și bineînțeles, cariera mult visată.

Toate acestea sunt orchestrate și puse în scenă de regizori ce activează sub denumirea de coach. Ei ghidează un proces numit coaching. O specializare este coachingul de carieră.

Coachii de carieră sunt calificați de grupuri de evaluare interne sau internaționale, în zeci și sute de ore de formare, verificați ulterior prin susținerea unor examinări riguroase ce includ dovada faptului că au pus în practică cunoștințele dobândite pe parcursul formării. Ei sunt antrenați să însoțească oamenii în a-și descoperi și ulterior atinge visul și potențialul propriu în carieră.

Să merg sau nu să consult un coach?

Înainte să ne gândim dacă alegem să facem sau nu coaching în carieră, aș prefera să ne îndreptăm un pic atenția și către o definiție a coachingului.

Una pe care o prefer vine de la (David B. Peterson, 1996) și defineste coachingul ca fiind un proces. Un proces în care oamenii sunt echipați cu instrumente, cunoștințe și oportunități de care au nevoie pentru a-i ajuta să se dezvolte la nivel personal și profesional.

Ce putem câștiga lucrând cu un coach de carieră?

  • O viziune mai clară asupra idealului de carieră;
  • Alinierea carierei ideale cu nevoile sinelui;
  • Identificarea criteriilor personale de alegere a unui job;
  • Un plan clar despre cum pot ajunge la jobul dorit;
  • Resursele interioare care ne propulsează înspre vis;
  • Găsirea unui echilibru între viața personală și profesională;
  • Creșterea încrederii în sine;
  • Performanță sporită la locul de muncă;
  • O relaționare mai fructuoasă cu echipa;

Lucrând pe arii din cele menționate mai sus, cu sprijin de specialitate, ajungem să ieșim din cursă și cu toate astea, să performăm mai bine, să facem lucruri mai repede sau să avem mai multe doar pentru că ne dă o stare de bine, de mulțumire și împlinire.

Iar bine este starea de bine cu noi, e permanentă și nu în raport cu standardele sociale actuale.

Ce spuneți?

Pe curând.