Cercurile vicioase – capcanele în care cădem iar și iar (II)
În prima parte a articolului am descoperit ce sunt cercurile vicioase, cum iau ele naștere și cum se manifestă în viața noastră de zi cu zi. Am aflat astfel că ceea ce noi numim cerc vicios are în limbaj psihoterapeutic
0 Comments
Cercurile vicioase – capcanele în care cădem iar și iar (partea întâi)
De multe ori noi oamenii ne simțim ca în filmul Ziua Cârtiței, parcă orice am face nu reușim să NU ajungem în aceleași situații în care am mai fost și din care, de obicei, am ieșit șifonați. Astfel de situații